Primul forum european al angajatorilor va fi organizat în Republica Moldova

Pe 20 octombrie, pentru prima dată în R. Moldova, va fi organizat un Forum European al Angajatorilor, la care tinerii profesionişti, studenţii, dar și toți cei interesați au posibilitatea de a se întâlni faţă în faţă cu investitori străini, unii dintre ei fiind cei mai mari angajatori din țară, companii din Moldova care lucrează cu piața UE și cu reprezentanții celor mai importante proiecte internaționale în domeniul de ocupare a forței de muncă în Învățământul Profesional, Antreprenorial și Durabil.

Peste 20 de companii europene și din Republica Moldova, printre care Lafarge Moldova, Orange Moldova, Lactalis Alba, Mobiasbancă – Groupe Societe Generale, Grawe Carat Asigurari SA, Magenta Consulting și Gas Natural Fenosa vor fi gata să ofere locuri de muncă de top în R. Moldova.

Evenimentul va avea loc la Centrul Republican pentru Copii şi Tineret “Artico”, bd. Ştefan cel Mare 169, între orele 13:00 şi 18:00. Cu acest prilej toți cei care vor să facă parte dintr-o companie europeană sunt invitați să-şi ofere CV-ul şi să discute personal cu potențialii angajatori. De asemenea, pedagogii și studenții universităților și școlilor profesionale sunt așteptați în vizită la Forum pentru a afla mai multe despre cerințele actuale ale angajatorilor, dar și despre posibilitatea cooperării în vederea reformelor din domeniul programelor academice susținute de instituții internaționale.

forum al angajatorilorPrima ediție a Forumului va găzdui și sesiuni în care vor fi prezentate studii de caz cu povești de succes și un atelier de lucru. Tot aici, Forumul participanților Business vor avea posibilitatea de a-și exprima nevoile actuale și viitoare către Instituțiile de Învățământ Profesional, beneficiari ai Centrului pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA) și proiectelor Kontakt Kultur.

Forumul este organizat de Camera de Comerț și Industrie Franceză în Moldova, CCI France Moldavie, în parteneriat și cu sprijinul Agence Universitaire de la Francophonie (Antenne de Chișinău), Proiectul OSCE  „Prevenirea traficului de ființe umane rămase fără îngrijire părintească”, Proiectul “Antreprenoriat inovativ pentru angajare durabilă”, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD), Proiectul finanțat de Uniunea Europeană „Reforma educației și formării profesionale în Republica Moldova”, Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA), Proiectul „Veniturile din expertiza noastră (VEN): Generarea veniturilor la instituţiile din sistemul de învăţământ profesional şi tehnic VET” și Kontakt Kultur.

Evenimentul va fi onorat de prezența Dlui Wicher Slagter, Șeful Secției politice și economice a Delegației UE în Republica Moldova, Dl Pascal Vagogne, Ambasadorul Franței în Republica Moldova, reprezentanții Ministerelor Educației și Economiei a RM., reprezentanți ai Organizațiilor Internaționale, Agențiilor Europene, Agenției Universitare a Francofoniei și ai mediului de afaceri.

Pentru mai multe informaţii:

Site-ul Camerei de Comerţ şi Industrie Franceză în Moldova: http://www.ccifm.md/vie-de-la-cci/agenda/event/d/forum-europeen-de-lemploi/

Pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/1680901398822970/

Date de contact Business:

Olga Darras,

Director al Camerei de Comerţ şi Industrie Franceză în Moldova

Tel: +373 22 23 32 98

E-mail : contact@ccifm.md

 Date de contact pentru studenți și tineri specialiști:

Roxana Țurcanu,

Director, Reprezentanța din Chișinău a Agenției Universitare a Francofoniei

Tél: + 373 22 22 75 35

E-mail: roxana.turcanu@auf.org

Sursa: http://unimedia.info/stiri/primul-forum-european-al-angajatorilor-va-fi-organizat-in-republica-moldova-102535.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.