Formarea continuă a formatorilor

O oportunitate de creștere profesională a fost oferită pentru 15 cadre didactice din instituțiile de învățământ implicate în proiectul CREATIVO, care și-au propus să presteze cursuri de formare continuă , ajustate la necesitățile sectorului privat (Școala Profesională nr. 9 din Chișinău, Centrul de Excelență în Transporturi din Chișinău, Colegiul Tehnic Agricol din Svetlîi, Colegiul Agroindustrial din Ungheni, Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău).

În perioada 28 iunie-11 iulie, 2022 la Centrul Educațional ProDidactica a avut loc programul “Formarea continuă a formatorilor” la care au participat un grup de profesori din învățământul profesional tehnic, fiind ghidați de formatorii Angela Tomița, Valeriu Gorincioi și Sergiu Coceaș. În cadrul programului, profesorii au studiat diverse tehnici de predare astfel pregătindu-se să devină specialiști în educația adulților și în mentorat.

Activitatea dată este desfășurată în cadrul proiectului ”Creăm valoare pentru alții: instituțiile ÎPT dezvoltă competențe profesionale relevante ”(CREATIVO), implementat de Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA), cu suportul financiar al Fundația LED Moldova (LED) și Swiss Cooperation in Moldova (SDC).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.