Viitorii antreprenori s-au întrunit în cadrul unei școli de vară

A.O. Junior Achievement Moldova a organizat în perioada 26 iulie – 01 august 2015, Şcoala de Vară pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale și valorilor democratice la Complexul turistic, Costești”. În cadrul acestui proiect au participat 20 de profesori și 45 de elevi cu vârste curprinse între 16 și 19 ani de pe ambele maluri ale Nistrului, care studiază educația economică în cadrul programului școlar.

Activitățile s-au axat pe 3 domenii relevante:

  • Democrație – valori umane, comunicare și soluționarea conflictelor;
  • Antreprenoriat – etica în business, oportunități de angajare, acumulare de fonduri, metode și instrumente de a obține a acestora;
  • Lideri – autoapreciere, protecția tinerilor de riscurile sociale și subiecte de implicare a tinerilor în activități comunitare.

Această școală de vară a fost organizată și susținută de către: Ambasada SUA în Moldova, Fundația ,,Familia Sturza”, ,,B.C. Moldova Agroindbank”, ,,S.R.L, METRO CASH & CARRY”, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală în Republica Moldova.

Pe parcursul acestor zile, tinerii și profesorii, împreună cu trainerii au discutat despre principiile formării și consolidării comunității participanților prin prisma mai multor activități (jocuri) -,,Acesta sunt eu”; ,,Cușca lui Vulcan”; ,,Podul”.

Invitații speciali care au fost prezenți la această Școală de Vară sunt:
Olesea Furtună, președintele GEN Moldova organizație ce  contribuie la creșterea mișcării de susținere, sprijinire și promovare a dezvoltării spiritului antreprenorial în Republica Moldova, a condus un training despre antreprenoriatul creativ;

Ludmila Stihii, reprezentat al Odimm- Organizaţie pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a vorbit despre oportunitățile de creare a afacerilor;
– Reprezentații ,,B.C. Moldova Agroindbank”au relatat despre specificul activității bancare;
Virgiliu Mărgineanu, director OWH TV Studio organizație ce promovează valorile democratice prin mijloace audio-vizuale, a prezentat filmul ,,Nuntă în Basarabia”;
– Reprezentații Centrului Media pentru Tineri au instruit participanții în domeniul scrierii unui articol;
Ana Niculița, coordonator de proiecte, Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană a Universității de Stat de Mediciniă și Farmacie ,,Nicolae Testemițeanu” a realizat activități în domeniul liderismului;
Tatiana Bucos, directorul Centrului de Ghidare în Carieră al Academiei de Studii Economice  și a Incubatorului de Afaceri aceasta prezentândt o sesiune de informare despre posibilitățile oferite de instituția la care activează;
Ion Țigănaș, vice-directorul al Agențieia de Stat pentru Proprietate Intelectuala a Republicii Moldova,  a venit cu un discurs despre proprietatea intelectuală, dreptul de autor, drepturile și obligațiile acestuia, diferite noțiuni și concepte utile unui viitor antreprenor;
Vadim Rotaru, șeful Departamentului Resurse Umane, ,,S.R.L, METRO CASH & CARRY”, a venit cu un subiect despre management, marketing, responsabilitate socială, prin prisma activității companiei pe care o reprezintă.

Participanții în cadrul acestei școli de vară și-au adeverit așteptările și susțin că cu mare drag s-ar mai implica în desfășurarea următoarei ediții.

Sursa: http://2×2.md/tinerii-antreprenori-s-au-intrunit-in-cadrul-unei-scoli-de-vara/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.